Prezentarea Parohiei
Utile
Login Form
Botezul Domnului B
- Detalii
- Categorie: Spiritual
- Publicat în Duminică, 08 Ianuarie 2012 21:46
- Scris de Pr. Paroh
- Afişări: 85
Cu Solemnitatea de azi, Botezul Domnului, se încheie timpul liturgic al Nașterii Domnului. Această sărbătoare e în legătură cu cea a Epifaniei, pe care am celebrat-o pe 6 ianuarie. Și acum, la Botez, ca și la Epifanie, are loc o manifestare, o arătare a lui Cristos. La Epifanie, Isus s-a manifestat ca Dumnezeu lumii păgâne reprezentate de cei trei magi, acum, la Botez, Isus se descoperă iudeilor ca Mesia.
În Evanghelie Sfântul Marcu ne spune că Isus a venit la Iordan, s-a amestecat printre cei păcătoși, și a fost botezat de către Ioan. Coborând în apă împreună cu păcătoșii, El a arătat că vrea să împărtășească condiția lor, că vrea să se așeze alături de ei pentru a-i însoți în exodul din sclavie spre libertate.
De aici vedem că Dumnezeu nostru, al creștinilor, nu e un Dumnezeu care rămâne departe, în cer, să dea dispoziții și să controleze cine le păzește și cine le încălcă. Dar El se face unul dintre noi, devine solidar cu umanitatea nu în păcat, ci în purtarea consecințelor păcatului.
Noi suntem atașați de păcat și, în rugăciune, mai mult decât să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să le evităm, implorăm să ne scape, cu intervenția sa miraculoasă, de tragicele sale consecințe: boală, foame, mizerie, teamă, neînțelegeri familiare, războaie…
Dumnezeu însă l-a trimis pe Fiul său pentru a distruge răul din rădăcini și să creeze o lume nouă, fără păcat, o lume în care să se împlinească toate promisiunile de bine.
Toți evangheliștii dau o mare importanță Botezului lui Isus pentru că el a însemnat începutul vieții sale publice. Dar nu atât asupra episodului în sine vor ei să atragă atenția, cât mai ales asupra revelației cerului care, în acest moment, e posibil să o primim.
Evangheliile sinoptice ne-o prezintă prin trei imagini foarte ușor de înțeles: deschiderea cerului, porumbelul și vocea din cer.
În Evanghelia lui Matei și Luca pare că toți cei prezenți au contemplat cerurile care s-au deschis, au văzut duhul coborându-se ca un porumbel și au auzit glasul din cer. În schimb, în Evanghelia lui Marcu, Isus e singurul destinatar al viziunii. „Ieșind din apă, El a văzut”… ne spune evanghelistul.
Acesta a fost momentul vocației sale, cel în care Tatăl îi arăta misiunea la care îl chema.
1. A văzut înainte de toate cerurile care s-au deschis. Evanghelistul se referă aici la un text renumit din Cartea profetul Isaia. În ultimele secole înainte de Cristos, poporul lui Israel avea senzația că cerurile s-au închis.
Supărat din cauza păcatelor şi a infidelităţilor poporului, Dumnezeu s-a retras în lumea sa, a încetat să mai trimită profeţi şi părea că a rupt orice dialog cu omul. Cei mai pioşi izraeliți se întrebau: când va înceta această tăcere care ne îngrozeşte? Oare Dumnezeu nu se va mai întoarce să ne vorbească, să ne mai arate chipul său senin, ca în timpurile de odinioară? Şi-l invocau astfel: „Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem argila şi Tu cel care îi dai forma, noi toţi suntem opera mâinilor tale. Nu-ţi mai aminti de fărădelegile noastre... Ah, dacă ai rupe cerurile şi ai coborî!” (Is 64, 7-8; 63,19).
La Botezul lui Isus cerurile s-au deschis: au fost restabilite pentru totdeauna raporturile dintre Dumnezeu și om, au căzut frontierele și a încetat frica de pedepsele lui Dumnezeu. S-a sfârşit pentru totdeauna duşmănia dintre cer şi pământ. Poarta casei Tatălui va rămâne veşnic deschisă pentru a primi pe fiecare fiu care doreşte să intre, nimeni nu va fi exclus.
2. A 2-a imagine a viziunii este Spiritul care coboară asupra lui Isus ca un porumbel. Este același porumbel care, în momentul creației, „plutea peste ape”, asemenea unui porumbel deasupra cuibului său, explică unii rabini.
Oceanul primordial, simbol al haosului și al elementelor ostile, a fost dominat atunci de vântul divin iar pe pământ a înmugurit atunci viața. Așezându-se deasupra lui Isus, Spiritul lui Dumnezeu a intrat în lume și, cu prezența sa, a început noua creație.
3. În sfârșit, ne spune evanghelistul, s-a auzit o voce din cer: „Tu ești Fiul meu Preaiubit, în tine îmi aflu toată bucuria”.
La Botez, Dumnezeu îl recunoaște pe Isus ca Fiul său și garantează că se recunoaște în El, în cuvintele sale, în faptele sale, și mai ales, în gestul său suprem de iubire: dăruirea vieții. Cine vrea să-L cunoască pe Tatăl trebuie să-L contemple pe Fiul.
E semnificativ faptul că Dumnezeu îl recunoaște pe Isus ca Fiu în momentul în care El se așează lângă cei păcătoși. Acesta e unicul chip al Tatălui, celelalte, mai ales cel al judecătorului care condamnă, nu sunt decât măști pe care i le-au aplicat oamenii.
Botezul lui Isus ne amintește azi și de Botezul nostru și ne provoacă să ne întrebăm ce s-a schimbat în viața noastră odată cu intrarea lui Dumnezeu în viața noastră? Ce înseamnă pentru mine să fiu botezat? Ce înseamnă pentru mine Botezul? Dacă suntem cinstiți trebuie să răspundem că nu înseamnă mare lucru. Nici nu-l înțelegem bine.
Avem prezente semnificația spovezii, a Primei Sfinte Împărtășanii și a Mirului, dar Botezul nostru, celebrat la începutul vieții, nu face parte din amintirile noastre.
Sărbătoarea de azi ne oferă ocazia să redescoperim importanţa şi măreţia Botezului pe care l-am primit cu toţii, prin care am devenit fii ai lui Dumnezeu. Tr să retrezim în noi conştiinţa de creştini şi să vedem dacă trăim făgăduinţele de la Botez.
Dacă vrem să fim creştini azi trebuie să avem curaj. Trebuie să trăim creştinismul cu mândrie, cu cinste. Credinţa nu e făcută pentru sufletele superficiale sau ipocrite, nu e pentru cei care vor să trăiască în mediocritate, credința nu poate fi trăită oricum, ori e trăită pe deplin ori se trădează.
Multe persoane care abandonează azi Biserica o fac pentru că li se propune un creştinism plictisitor. Şi ce poate fi mai plictisitor decât să auzi continuu „nu tr să faci asta”, sau „tr să faci asta”.
Un poet francez a spus odată un lucru foarte frumos: „Prezentaţi-mi-l pe Isus cum vreţi, dar nu mi-l prezentaţi ca o SOACRĂ”. Când Isus devine o „soacră”, Bisericile se golesc. Trebuie să avem ceva mai frumos de spus despre El.
Noi, ca şi creştini, ce avem de spus frumos de Isus, despre credinţa noastră? De ce nu atragem şi pe alţii la credinţă, la Cristos?
Papa Benedict al XVI-lea nu încetează să ne repete: „a crede este ceva frumos”, creştinismul nu este un cumul de interziceri, ci o opţiune pozitivă.
Iar Papa Paul VI spunea deseori: „creştinismul nu este uşor, dar ne face fericiţi”. Un creştinism uşor şi comod nu există; există însă un creştinism puternic şi fericit.
Credinţa va fascina omul modern când vor exista creştini mândri şi fericiţi de propriul lor „Crez”, fericiţi de idealurile evanghelice.
Să nu uităm că oamenii se cuceresc cu idealuri autentice, angajatoare. Şi unde, mai mult decât în Evanghelie, putem găsi idealurile cele mai mari pentru fericirea omului?
Să redescoperim aşadar responsabilitatea noastră. Să nu reducem credința noastră la o viaţă obişnuită şi nesemnificativă.
Cineva a spus ceva care ar trebui să ne facă să gândim: „Ce minunat ar fi creştinismul, dacă n-ar fi fost creştinii!”
Trebuie să mai ştim că Botezul nu este un act desăvârşit, iar mai apoi închis în el însuşi. El este inaugurarea unei stări, sau mai bine spus a unui proces, care trebuie continuat în întreaga viaţă, până la acel act final, pe care Isus îl numea „Botezul său”, nu botezul apei, ci al pământului, care va fi moartea sa. Atunci, făptura nouă concepută în Botez, va apărea în cele din urmă la lumină şi se va arăta lumii exact ceea ce suntem în clipa de faţă, adică fii ai lui Dumnezeu.
Într-un anume sens, în ziua Botezului noi nu am primit darul de a fi fii ai lui Dumnezeu, ci puterea de a deveni ca atare: „Celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (In 1,12).
Aşadar, în ziua Botezului am primit puterea şi nu un dar, care cu trecerea timpului s-ar putea deteriora sau pierde, suntem chemaţi la o cooperare, o coresponsabilitate în mântuire; am primit o putere care implică dezvoltare, maturizare, angajare personală.
Trebuie să trecem de la o viziune statică asupra Botezului şi a vieţii creştineşti la o viziune dinamică. Trebuie să devenim de fapt ceea ce suntem deja de drept.
Celebrând azi Botezul lui Isus și gândindu-ne și la Botezul nostru, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul gratuit al mântuirii primit prin Isus Cristos, și să-i cerem să ne ajute să trăim mereu conform demnității noastre de fii ai lui Dumnezeu, punând în practică promisiunile de la Botez. AMIN!
