Prezentarea Parohiei
Utile
Login Form
Noaptea de Crăciun
- Detalii
- Categorie: Spiritual
- Publicat în Miercuri, 28 Decembrie 2011 11:33
- Scris de Pr. Paroh
- Afişări: 89
„Astăzi ni s-a născut Mântuitorul, Domnul nostru Isus Cristos”.
Aceasta este minunea pe care o celebrăm în această Noapte Sfântă, minunea unui Dumnezeu care se face OM, mai mult, devine un Copil, un Prunc.
Oamenii din totdeauna au voit să fie aproape de Dumnezeu. Această dorință a devenit realitate odată cu venirea lui Isus în lume. Acum putem spune că suntem aproape de El pentru că Dumnezeu este aproape de noi. Acum toți, chiar și cei simpli, mici, săraci, suferinzi, au acces la iubirea lui Dumnezeu care ne dă viață.
Înainte de toate ieslea ne spune că Dumnezeu ne iubește și vrea iubirea noastră; pentru aceasta trebuie să-i mulțumim, să-i cântăm, să binecuvântăm numele lui, să ne bucurăm și să vestim tuturor mântuirea lui Dumnezeu, cum ne învață Psalmul responsorial pe care l-am cântat.
Dar pentru a înțelege misterul Crăciunului trebuie să facem tăcere. Vedeți, această Sărbătoare a Crăciunului e prea zgomotoasă, lumea este prea agitată, preocupată; străzile, magazinele, în aceste zile au fost pline de oameni și s-a creat un adevărat vacarm. E nevoie, deci, de tăcere, dar nu numai de tăcerea exterioară; trebuie să respingem și haosul produs în mintea ns de atâtea discursuri, de povești, de tradiții, de Crăciun.
Crăciunul e sărbătoarea Cuvântului, a Cuvântului care vine să ne vorbească despre Dumnezeu, mai mult, este însuși Dumnezeu, care ne vorbește, de aceea trebuie să facem tăcere.
Crăciunul este o declarație de iubire pe care ne-o face nimeni altul decât Dumnezeu, și pentru a înțelege aceasta avem nevoie de tăcere. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, nu putem trăi cu adevărat Crăciunul.
Să ne deschidem așadar inima pentru a asculta mesajul Crăciunului, pentru a asculta Cuvântul care ne vorbește în Evanghelia din această Noapte.
Să vedem ce are să ne spună Dumnezeu, care este declarația sa de iubire? Nu va face această declarație cu cuvinte, pentru că un Copil nu poate vorbi, ci o va face cu faptele, cu prezența sa, cu viața, cu modul său de a se prezenta.
La sfârșit va trebui să răspundem DA sau NU declarației sale de iubire, pentru că unei astfel de declarații trebuie să-i dăm un răspuns, nu putem rămâne indiferenți.
Dar mai întâi rămânem uimiți și ne întrebăm cum poate Dumnezeu să iubească o astfel de lume, așa cum este lumea noastră? Cum a putut să-și piardă capul, așa cum spunem de unul care e îndrăgostit, și să iubească o astfel de lume? O știe numai El, inima nu poate fi comandată. Inima are rațiunile ei pe care rațiunea nu le poate înțelege.
Așa a făcut Dumnezeu și în Vechiul Testament, când s-a îndrăgostit de un popor, Israel, (care în ebraică e la feminin, este o tânără), s-a îndrăgostit pentru că era un popor neînsemnat, cel mai neînsemnat dintre toate popoarele; însă, așa se comportă Dumnezeu, așa este El, se îndrăgostește de cei din urmă, de cei slabi, neputincioși.
Să vedem așadar ce ne spune acest fragment evanghelic. Textul începe prezentându-ne cinci personaje: Cezar August care poruncește să se facă recensământul pe tot pământul. El e primul din cele cinci personaje, cel mai mare.
Apoi vine Quirinus, guvernatorul Siriei, care execută recensământul comandat de împărat. El e a doua persoană ca importanță.
Apoi vine Iosif. Și el era dintr-o familie nobilă, se trăgea din dinastia lui David, dar în acel timp nu mai conta nimic dinastia sa.
Apoi vine Maria, soția sa, care aparține unei categorii sociale neînsemnate, celei mai de jos.
Ultimul, cel care valorează cel mai puțin dintre toți, fără nici o relevanță din punct de vedere social, este Pruncul înfășat în scutece și așezat într-o iesle.
Aceasta este o scară socială descendentă. În realitate, Luca voia să spună că această scară socială e răsturnată, pentru că totul este în funcție de acel Copil.
Iată, aceasta e prima declarație de iubire. În acest Prunc, Dumnezeu vrea să ne spună că „eu vă iubesc și sunt dispus să devin sclav pentru a fi aproape de voi”.
Gândiți-vă: dacă un principe i-ar spune unei sclave: „sunt dispus să devin sclav pentru tine, atât de mult te iubesc”, într-adevăr ar arăta că are o iubire mare. Dar aici nu e vorba de un principe oarecare, ci de Fiul lui Dumnezeu, care pentru a ne arăta cât de mult ne iubește a venit să se facă sclav.
De obicei, oamenii mari îi fac sclavi pe ceilalți. Cezar August voia să știe câte persoane îi sunt supuse, pe câți îi poate comanda, câți soldați poate avea, câte taxe are de perceput; el numără oamenii. Dumnezeu, în schimb, se lasă numărat printre cei din urmă, se face El însuși sclav.
Aceasta e prima declarație de iubire. Iată, Dumnezeu nu e așa cum ni-L imaginăm noi de obicei, e cu totul altfel decât ideile noastre, e total altul decât ceea ce credem noi că este.
În schimbul unui Dumnezeu puternic, legislator, care ne distruge cu atotputernicia sa, un Dumnezeu care stă departe de noi pe un tron măreț, cum credem noi că este, ne apare acum un Prunc, un Copil, care are nevoie de ceilalți, are nevoie de mângâierile unei mame.
Aceasta e o măreție diferită, pe care nu ne-o putem imagina, este măreția iubirii, unica măreție care interesează pe Dumnezeu. Celelalte i le-am atribuit noi, însă, din fericire, El le refuză. El nu e acel Dumnezeu pe care ni l-am imaginat noi dintotdeauna.
Acesta e doar începutul declarației de iubire, începutul revelației sale de iubire, pentru că iubirea îl va purta și mai în jos. Această declarație de iubire trebuie ascultată în tăcere pentru a ne putea bucura de ea.
Un alt cuvânt care ne e sugerat de acest eveniment este următorul: Isus a venit să schimbe lumea, împreună cu noi. Bunul simț al nostru ar spune așa: dacă Dumnezeu ar fi voit să schimbe lumea trebuia să se nască ca Fiul împăratului. Trebuia să se nască la Roma, să aibă puterea de a face legi, să poruncească lumii întregi, trebuia să dispună de armată, să poruncească, și astfel ar fi putut să schimbe lumea.
În schimb, Dumnezeu a voit să se nască într-o familie din Nazaret, pe care nimeni nu o cunoștea. Iată a doua declarație de iubire a lui Isus: valorile lui Dumnezeu nu sunt asemănătoare cu cele ale noastre, măreția lui Dumnezeu nu corespunde cu a noastră.
El nu ne înspăimântă cu forța sa; vrea ca lumea să-L accepte pentru că a înțeles că, fără El, nu ar putea fi fericită. Nu cere să răspundem DA din frică, ci pentru că am înțeles că numai El ne poate face fericiți.
De aceea s-a născut astfel. De un astfel de Copil nimănui nu-i este frică, nimeni nu trebuie să se teamă nici chiar când va crește acest Copil, pentru că așa este Dumnezeu, El e capabil numai de iubire.
A treia declarație de iubire e făcută cu vorba, dar, normal, nu o face Pruncul, ci îngerii. „Erau în acel ținut niște păstori”, spune Luca, pentru a sublinia tăcerea; numai în tăcere putem primi mesajul lui Dumnezeu. Această declarație de iubire, de data aceasta, o aud păstorii. Ei stăteau de pază, își păzeau turmele în timpul nopții.
Cine erau acești păstori? În literatura mesopotamică erau numiți „cei care nu valorau nimic”. Se spunea că păstorii au aparența de oameni, dar nu sunt. Vocea lor e cea a câinilor de pe pășune. Alții îi numeau hoții munților.
Nici în Israel păstorii nu se bucurau de o reputație bună. Erau considerați persoane necurate, animale dintre animalele din munți, pentru că trăiau în mod sălbatic. Ei cunoșteau Tora, Legea, numai că nu o practicau. Erau marginalizați de farisei, care nu cumpărau nimic de la ei pentru că erau hoți, păcătoși, oameni îndepărtați de Dumnezeu. Erau considerați, mai mult sau mai puțin, ca și leproșii, ca vameșii și prostituatele.
Păstorii erau conștienți de starea lor, știau că atunci când va veni Mesia va despărți pe cei păcătoși de cei buni, așa cum spune și Psalmul. De aceea, păstorii nu doreau să vină Mesia, se temeau că la venirea Lui vor fi nimiciți.
Iată de ce, atunci când îngerul li s-a prezentat, când gloria lui Dumnezeu i-a învăluit, ei „au fost cuprinși de o mare spaimă”, pentru că le era frică de sosirea Mesiei.
Dar îngerul le spune: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul”. A luat sfârșit frica de Dumnezeu; tocmai voi, care sunteți ultimii, păcătoși, tr să nu mai aveți frică.
„Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul”. Aceasta e cea de-a treia declarație de iubire în tăcerea nopții, făcută celor mai desconsiderați oameni.
O povestioară spune că, voind să comunice și altora bucuria că s-a făcut om, Dumnezeu a spus îngerilor: „Pe cine să fac părtaș de bucuria mea? Să-i spun împăratului?”
Dar îngerii i-au răspuns: „El nu se poate bucura de fericirea ta! El are bucuriile lui, nu are nevoie de tine! Cum ar putea să apară aproape de un copil născut într-o iesle? Chiar s-ar simți jignit.”
Atunci, Dumnezeu a spus îngerilor: „Pe cine voi face părtaș de fericirea mea? Să le spun oare conducătorilor religioși ai poporului?” Îngerii i-au răspuns: „Cum ar putea să se bucure văzând pe marele lor Dumnezeu atât de umilit? Nu, cu siguranță te vor crede un înșelător și nu se vor bucura cu tine”.
Atunci Dumnezeu a spus din nou: „Pe cine voi face părtaș de fericirea mea? Voi spune bogaților, care au primit bogățiile lor de la mine?”
Și îngerii i-au răspuns: „Dar, Doamne, e posibil să nu înțeleagă. Cum ar putea să se bucure la vederea unui Dumnezeu care le-a dat toate bunurile, El care este sărac? Cu siguranță că te-ar părăsi văzându-te atât de mic, sărman. Știi, bogaților le este frică de cei care le-ar putea cere lor ceva. Nu s-ar putea bucura cu Tine”.
Și Dumnezeu le-a spus îngerilor: „Pe cine voi face părtaș de fericirea mea? Spuneți-mi voi, îngerilor mei”. Și îngerii i-au răspuns: „Lasă-ne să mergem, pentru că știm noi pe cine să facem fericiți de Nașterea Ta. Îi vom face fericiți pe cei pe care lumea îi desconsideră, pe cei care nu te au decât pe tine, pe cei care, asemenea ție, sunt mereu pe drum. Vom merge la păstori. Dar vom merge și la urmașii lor: la săraci, la cei bolnavi, la imigranți, la bătrânii singuri”.
Dacă noi acum ne recunoaștem mici, păcătoși, dacă recunoaștem că avem nevoie de Dumnezeu, atunci Dumnezeu ne va face și pe noi părtași la fericirea Nașterii Fiului său.
Iată, păstorii, acești paria spirituali, sunt primii care primesc această veste, această declarație de iubire, pentru că numai ei pot înțelege inima lui Dumnezeu.
„Și deodată, împreună cu îngerul s-a auzit mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință”.
Traducerea mai exactă ar fi „Pace pe pământ oamenilor pe care El îi iubește”. Dumnezeu nu iubește numai pe oamenii buni, dar mai întâi El îi iubește pe cei care au nevoie. Avem aici o declarație de iubire pentru toți oamenii, independent de comportamentul nostru, pentru că El ne iubește pe toți în mod gratuit și necondiționat.
Crăciunul este declarația de iubire a lui Dumnezeu, și ca orice declarație de iubire cere un răspuns: DA sau NU. Însă e greu să spunem NU unui astfel de Dumnezeu.
