Prezentarea Parohiei
Utile
Login Form
Duminica a – 4 - a din Advent B
- Detalii
- Categorie: Spiritual
- Publicat în Duminică, 18 Decembrie 2011 15:51
- Scris de Pr. Paroh
- Afişări: 101
Cea de-a patra duminică a Adventului poate fi numită „Duminica Mariei”, întru-cât fragmentul evanghelic ne invită să medităm asupra misiunii Sfintei Fecioare Maria în misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Prezentându-ne acest text cu câteva zile înainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului, Biserica vrea să ne-o arate pe Sfânta Fecioară Maria ca model de primire a lui Cristos. De la ea învățăm și noi cum trebuie să-L primim pe Isus care se va naște.
Sfântu Bernard, într-una din renumitele sale opere, descrie foarte frumos această scenă, spunând că întreaga creație aștepta răspunsul Mariei: de DA-ul ei depindea soarta acestei lumi, depindea mântuirea umanității. Dumnezeu a voit să lege planul său de iubire de un Da al unei tinere, făcându-ne să înțelegem că Lui îi place să se slujească de libera colaborare a creaturilor sale.
De aceea, mulțumirea noastră, în afară de aceea pe care o datorăm lui Dumnezeu, trebuie să fie îndreptată și spre Ea, Slujitoarea umilă a Domnului, care, cu umilința și ascultarea ei, a contribuit la mântuirea noastră.
Fragmentul evanghelic de azi e foarte bogat în idei pentru reflexie. Înainte de toate, ne uimește salutul Îngerului: „Bucură-te, tu care ești plină de har; Domnul este cu tine”.
Îngerul Gabriel indică numele propriu al Mariei: ea este cea „Plină de har”, încă din primul moment al existenței sale. Ea este Neprihănita. Era deja Plină de har, dar odată cu această coborâre a Duhului Sfânt și prin darul maternității divine Ea a primit plinătatea harului.
Dar să ne oprim şi asupra primului cuvânt: „Bucură-te”. Acesta e primul cuvânt care răsună în Noul Testament, este o invitaţie la bucurie. Noul Testament este cu adevărat Evanghelia, „Vestea cea Bună” care ne aduce bucurie. Dumnezeu nu este departe de noi, necunoscut, enigmatic, periculos. Dumnezeu este aproape de noi, atât de aproape că se face copil, şi noi îi putem spune TU acestui Dumnezeu.
Mai ales pentru lumea păgână această bucurie a fost profundă, deoarece pentru ei nu era clar dacă exista un Dumnezeu bun sau rău, sau pur şi simplu nici un Dumnezeu.
Religia de atunci vorbea de nenumărate divinităţi: se simţeau înconjuraţi de diferite divinităţi, una împotriva alteia, astfel că dacă făceau un lucru în favoarea unei divinităţi se temeau să nu jignească pe alta, sau ca cea ofensată să nu se răzbune. Şi astfel trăiau într-o frică, înconjuraţi de demoni periculoşi, fără să ştie cum să se salveze de astfel de forţe în contrast una cu cealaltă. Era o lume plină de teamă, o lume întunecată.
Şi acum au auzit spunându-se: „Bucură-te, aceşti demoni sunt un nimic, există un Dumnezeu adevărat care este bun, ne iubeşte, ne cunoaşte, este cu noi, El s-a făcut om ca şi noi”. Aceasta e marea bucurie pe care o anunţă creştinismul. A cunoaşte pe Dumnezeu este o adevărată bucurie, o veste bună, un cuvânt de răscumpărare.
Poate noi, creștinii, nu suntem atât de surprinşi de acest lucru pentru că îl cunoaştem, dar dacă privim la lumea de azi, unde Dumnezeu este absent, trebuie să constatăm că şi ea e plină de frică, de nesiguranţă. E adevărat că se trăieşte într-o lume obscură, în care e nevoie de anestezie pentru a se putea trăi. În ac lume, noi creştinii, trebuie să purtăm bucuria adevărată, cea creştină.
Spunea Maica Tereza de Calcutta: „Cine e plin de bucurie predică fără să predice... Bucuria noastră e modul cel mai bun de a predica creştinismul”.
Dacă noi l-am cunoscut şi primit pe Cristos nu putem să-l ţinem în mod gelos pentru noi. Trebuie să-l facem cunoscut şi altora. O bucurie pe care a primit-o cineva nu se poate ţine pentru sine; bucuria trebuie să fie mereu împărtăşită.
Vedeţi: Durerea se poate suporta de unul singur. Dar pentru a ne bucura cu adevărat, trebuie să împărţim bucuria cu alţii.
Bucuria este adevăratul dar al Crăciunului, şi nu darurile costisitoare care necesită timp şi bani. Putem comunica simplu această bucurie: cu un zâmbet, un gest amabil, puţin ajutor, iertare. Şi bucuria pe care o dăm va veni cu siguranţă înapoi la noi.
Îngerul îi spune: „Iată, vei zămisli și vei naște un fiu și se va chema Isus”. Sfânta Fecioară a crezut în cuvintele îngerului dar, cu umilință, a întrebat cum se va întâmpla aceasta, pentru că nu cunoștea bărbat.
Din aceste cuvinte înțelegem că Maria avea ferma propunere de a rămâne fecioară, și la fel și Sfântul Iosif. Ar fi fost absurd acest răspuns, dacă Maria și Iosif n-ar fi avut intenția de a trăi în mod feciorelnic căsătoria lor. Când îngerul Gabriel i-a adus vestea, Maria era deja promisă ca soție lui Iosif.
Unii Sfinți Părinți ai Bisericii au văzut în răspunsul Marie dat îngerului, semnul că ea a făcut, încă din copilărie, un vot de feciorie.
La întrebarea Fecioarei, îngerul îi spune: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea celui Preaînalt te va umbri”. Aceste cuvinte ne fac să înțelegem că Isus a fost zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt în sânul Sfintei Fecioare Maria. E vorba deci de o concepere miraculoasă și feciorelnică, căreia i-a urmat și o naștere feciorelnică, conform profeției celebre a lui Isaia: „Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu”.
Fecioria Mariei, înainte, în timpul și după naștere, este un semn al divinității lui Isus. Era necesar ca Dumnezeu făcut om să se nască în acest mod minunat.
Dialogul dintre Maria și îngerul Gabriel se încheie cu unul din minunatele cuvinte ieșite din gura și mai ales din inima acelei tinere umile: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău”.
Prin aceste cuvinte a intrat în lume mântuirea. Ascultarea Mariei a dezlegat nodul neascultării provocat de neascultarea Evei, care a ascultat de îngerul întunericului. Maria a răscumpărat-o pe Eva, iar Răscumpărătorul lumii a mântuit omenirea păcătoasă.
Printr-o femeie, Eva, a venit căderea în lume; de la o altă femeie, Maria, a venit mântuirea. Prima a fost înșelată de șarpele ispititor, nu a ascultat și a fost cauză de cădere pentru toți; cea de-a doua a ascultat de cuvintele îngerului bun, a fost supusă lui Dumnezeu, și l-a născut pe Mântuitorul lumii.
Prin DA-ul Mariei s-au împlinit profețiile Vechiul Testament, în mod deosebit, în afară de cea amintită, și cea relatată în prima lectură de azi, în care profetul Natan i-a spus regelui David că după el va ieși un urmaș a cărui împărăție nu va avea sfârșit. Acest urmaș al lui David este însuși Isus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Mariei.
Prin DA-ul Fecioarei a răsunat în lume vestea minunată a mântuirii, iar Evanghelia, „învăluită în tăcere de secole, cum spune Sfântul Paul în cea de-a doua lectură, a fost vestită tuturor oamenilor”.
După exemplul Sfintei Fecioare Maria și noi trebuie să spunem Da-ul ns lui Dumnezeu, trebuie să-l spunem cu bucurie și cu perseverență, în fiecare zi a vieții noastre. Sfânta Fecioară Maria a aderat la voința lui Dumnezeu în orice moment, chiar și pe Golgota, când l-a văzut pe Fiul ei murind pentru noi.
Și noi trebuie să repetăm Da-ul nostru, chiar și atunci când ni se cere sacrificiu. Astfel Dumnezeu, prin colaborarea noastră umilă, va face minuni, spre slava întregii Biserici și a lumii întregi, pentru că, așa cum spunea Sf Ambroziu: „Orice suflet care crede, zămislește și naște Cuvântul lui Dumnezeu”.
O rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, Mama noastră şi Mama Bisericii, ca să ne dea curajul de a pronunţa acest Da, să ne dea bucuria de a fi cu Dumnezeu, şi să ne conducă la Fiul ei, la adevărata Viaţă. Amin!
